Hipertiroidismul îți poate cauza creșterea în greutate?

Postat 12 octombrie 2020


Pe scurt, răspunsul este „da”. Deși mulți dintre noi ne dorim să avem un metabolism mai activ, acesta poate cauza, de fapt, destul de mult disconfort în viața de zi cu zi. Dar stai, dacă ai un metabolism mai activ din cauza hipertiroidismului, asta nu înseamnă că vei slăbi? Nu neapărat! Iată câteva explicații.

Ce este hipertiroidismul?

Hipertiroidismul este o altă denumire pentru tiroida hiperactivă. Glanda tiroidă este situată la baza gâtului în partea din față și eliberează în sânge hormoni care controlează multe funcții în interiorul corpului, cum ar fi ritmul cardiac, fertilitatea și joacă un rol important chiar și în digestie! Hipertiroidismul apare mai des la femei decât la bărbați, deși bărbații pot fi și ei afectați de hipertiroidism. Dacă cunoști pe cineva din familia ta care se confruntă cu o afecțiune tiroidiană, este foarte probabil să se fi transmis genetic.

Care sunt cauzele hipertiroidismului?

O tiroidă hiperactivă are mai multe cauze. Printre cele mai cunoscute este o afecțiune autoimună cunoscută sub numele de Boala Graves. Femeile prezintă un risc mai mare de a avea un sistem imunitar mai slăbit decât bărbații, ceea ce duce la tulburări autoimune. Acest lucru face mai dificilă încercarea de a bloca pătrunderea agenților patogeni în organism, care pot ajunge direct la tiroidă.

Nodulii tiroidieni sunt mici umflături care pot crește pe tiroidă și pot fi umplute cu lichid. În mod normal, sunt benigne și nu provoacă alte simptome. Deși, în mod normal, acești noduli nu declanșează nimic rău, uneori pot deveni prea activi și produc mai mulți hormoni tiroidieni decât are nevoie organismul. Și chiar dacă acești noduli sunt, de obicei, inofensivi este important să îi verifici pentru a exclude cancerul tiroidian.

Anumite medicamente pot declanșa tiroida să producă hormoni în exces, așa cum pot face și unele suplimente alimentare. Adresează-te medicului tău pentru a vedea dacă vreunul dintre medicamentele pe care le iei ar putea duce la hipertiroidism.

Cum cauzează hipertiroidismul creșterea în greutate?

Hormonii tiroidieni îți afectează metabolismul. Dacă metabolismul tău este încetinit, corpul tău ajunge să stocheze grăsime în loc să o folosească drept combustibil pentru activitățile zilnice. Acest lucru este frustrant în special pentru persoanele care se luptă să piardă în greutate. Deci, cum se face că un metabolism anormal de rapid duce la creșterea în greutate? Răspunsul este destul de simplu: mai multă mâncare. 1

Să aflăm mai multe.

Mai jos sunt câteva simptome ale hipertiroidismului:

Anxietate
Un somn întrerupt și dificil
Slăbiciune musculară
Senzație constantă de oboseală
Piele caldă / transpirație
Ritm cardiac crescut
Apetit crescut

Această listă conține doar câteva dintre numeroasele simptome ale hipertiroidismului, dar deja putem să înțelegem cât de greu este să te confrunți zilnic cu ele. Uită-te la ultimul simptom de pe lista noastră, „apetit crescut“. Întrucât metabolismul tău este activ, corpul tău are reacții fizice și este posibil să te simți mai flămând decât de obicei. Chiar dacă metabolismul este mai activ decât în mod obișnuit, persoanele cu hipertiroidism vor simți nevoia să mănânce mai multe calorii decât pot arde, ceea ce duce la creștere în greutate.

Să aruncăm o privire și la celelalte simptome ale hipertiroidismului: agitație, slăbiciune musculară, senzație de oboseală, ritm cardiac crescut și transpirația sunt doar câteva dintre simptomele fizice pe care cu care te-ai putea confrunta zilnic. Sincer fiind, cu aceste simptome numai de sport nu m-aș mai fi apucat! A acumula mai multe calorii și a nu le consuma va duce, în cele din urmă, la creștere în greutate.

Ce poți face în privința creșterii în greutate cauzate de hipertiroidism?

Printre primele lucruri pe care trebuie să le faci este să te consulți cu medicul tău. Unele cazuri de hipertiroidism trebuie tratate medical. Cunoscând nivelul hormonilor tăi reprezintă un prim pas important în a afla ce trebuie să faci pentru a restabili un echilibru. Medicul tău te poate ajuta, de asemenea, și cu alte recomandări privind stilul de viață, pentru a reuși să-ți îmbunătățești simptomele. Tirosana se concentrează, în principal, pe schimbările care alcătuiesc un stil de viață care să te ajute să revii la un echilibru hormonal. 2

Iată câteva sugestii pentru a începe!

Ține evidența alimentelor pe care le consumi

A ține evidența consumului de alimente te poate ajuta să recunoști dacă mănânci prea multe calorii sau dacă unele alimente îți mențin greutatea. O idee bună este să ții evidența meselor timp de câteva săptămâni înainte a merge la un consult medical, astfel încât să poți arăta medicului tău cu precizie ceea ce mănânci, și astfel să-ți poată face și alte recomandări! Există foarte multe resurse pentru a ține o evidență a alimentelor pe care le consumi, dar „myfitnesspal” poate fi o resursă bună cu care să începi. 3

Eliberează-te de stres

Când ești stresat fizic sau mental, corpul tău secretă hormoni în sânge. Acest lucru este normal și este modul în care corpul uman încearcă să se protejeze! Totuși, dacă ești mereu stresat, nervos sau anxios, aceste stări afectează organismul. Ia-ți un moment și gândește-te la ceea ce te relaxează. Cu siguranță acest răspuns este diferit de la persoană la persoană, însă fă-ți timp în fiecare zi pentru a face ceva care să-ți liniștească corpul, mintea și spiritul. Dacă vrei să fii îndrumat de cineva pentru meditații, Headspace este o resursă excelentă cu care poți începe. 4

Evită anumite alimente

Alimentele bogate în iod pot agrava hipertiroidia. Ca un prims pas, poți începe să folosești sare simplă, fără iod. De asemenea, renunță la fructele de mare dacă, în mod obișnuit, consumi alge marine, pește, homar, crab și sushi. Produsele lactate sunt, de asemenea, bogate în iod și trebuie evitate atunci când ai probleme cu tiroida.

Încearcă hobby-uri noi

A avea control asupra greutății este destul de dificil. Pentru unii dintre noi, nu este la fel de simplu „să mănânci mai puțin și să te miști mai mult”, dar, în fond, este vorba despre o abordare holistică a întregului tău stil de viață. Este important să explorezi zone noi din viața ta care să-ți aducă bucurie. S-ar putea să fii surprins de noul hobby găsit! Găsește o comunitate care împărtășește același hobby și implică-te în experiențe sociale care îți vor distrage atenția de la simptome. A avea o mentalitate pozitivă și a crea cercuri sociale restrânse este o modalitate excelentă de a găsi sprijin. În mod normal, acest lucru îi spune corpului să secrete mai mulți hormoni de „bucurie” și mai puțini hormoni de „stres”.

Hipertiroidismul poate fi dificil! Cu toate acestea, gestionarea acestuia este posibilă - și probabil mai ușoară decât crezi!


Postări asemănătoare


Comentariile sunt închise la această postare.