De ce reducerea caloriilor nu are rezultate?

Postat 25 august 2021


Cu toate am trecut prin asta: ne dorim să arătăm bine și ne hotărâm să încercăm cea mai nouă dietă de pe internet.
La început, când suntem motivate și entuziasmate, pare că o să avem rezultate. Urmăm cu strictețe rețeta și reușim să pierdem câteva kilograme. Ne spunem că de data asta va fi diferit. De data asta ne vom bucura de rezultate toată viața!

Cu toate astea, se întâmplă mereu la fel: rezultatele încep să se domolească, și kilogramele pierdute devin din ce în ce mai puține, până când se opresc și nu mai slăbim deloc, deși respectăm dieta. În acel punct, aproape toată lumea reununță și revine la vechile obiceiuri nesănătoase.

De ce se întâmplă asta? Care este explicația?

Explicația stă în înțelegerea felului în care funcționează corpul nostru.

Cand reduci drastic caloriile, la început corpul tău reacționează așa cum te-ai aștepta: eliberează grăsimea stocată și o arde pentru a-ți da energie. Dar după o vreme, creierul tău înregistrează o problemă: foamea. Așa că îi transmite corpului un semnal de "pericol" și îl trece pe "modul-supraviețuire". Atunci, corpul tău "decide" că trebuie să stochezi niște grăsime, în caz că vei avea nevoie de ea mai târziu. Tiroida reduce producția de hormoni, iar metabolismul tău încetinește.

Mai multe studii arată că dietele bazate pe reducerea caloriilor îți pot face corpul să ardă cu până la 23% mai puține calorii. De asemenea, acest metabolism scăzut se păstrează și după ce ai încetat dieta. Aceasta este cea mai plauzibilă explicație pentru faptul că 80% dintre persoane pun la loc greutatea piedută într-o dietă.

Și aceste numere se referă la oameni care nu au o problemă cu tiroida!

Când ai hipotiroidism, metabolismul tău este deja scăzut. Dacă tiroida nu e activă, și nu primești tratamentul adecvat, pierderea în greutate poate deveni aproape imposibilă, chiar dacă ții dietă și faci exerciții.

Așadar, ce-i de făcut?

În primul rând, dacă suspectezi că ai o problemă cu tiroida, ar trebui să mergi la doctor și să te testezi, ca să primești medicamentele potrivite. Cu cât descoperi mai repede ce problemă ai, cu atât o vei putea repara mai repede.

Înlocuiește dietele stricte, bazate pe tăiatul caloriilor, cu o schimbare în stilul tău de viață

Dacă tăiatul caloriilor nu a mers până acum, poate că ar trebui să schimbi complet abordarea. În loc să te concentrezi pe rezultate rapide și imediate, ai putea încerca să faci o schimbare permanentă. Poți înlocui gradat obiceiurile nesănătoase cu unele bune.

Cum se face asta?

"Secretul" este să faci câte un pas pe rând. Îți pui în minte un obiectiv realistic, apoi gradual avansezi către el. Începi cu mici schimbări la început, cum ar fi eliminarea băuturilor carbogazoase sau o plimbare prin cartier. Apoi, avansezi către schimbări mai avansate, cum ar fi sa faci exerciții la tine acasă în fiecare dimineață.

Cheia constă în puterea obiceiului

Odată ce reușesti să încorporezi o schimbare în stilul tău de viață, după un timp ea devine integrată în natura ta, și o vei putea face fără efort conștient. Ca spălatul pe dinți. Dacă reușești să stai fără băuturi carbogazoase, după o vreme, să zicem 2 săptămâni, nu le vei mai duce dorul deloc.

Știm că "schimbare" poate suna ușor înspăimântător, mai ales când nu ai energie, dar pentru asta suntem aici: să te îndrumăm și să te menținem motivată.


Postări asemănătoare


Comentariile sunt închise la această postare.